úngur (-ri),
s.m. – Maghiar. Sl.
ągrinu, pl.
ągure (Cihac, II, 437; cf. Vasmer, III, 173), cf. bg.
ugrin, sb., cr.
ugar. – Der.
unguroaică, s.f. (maghiară);
ungurean, s.m. (
român din Transilvania);
ungureancă, s.f. (româncă din Transilvania);
ungurenit, adj. (maghiarizat);
unguresc, adj. (maghiar);
ungurește, adv. (în
limba maghiară; ca ungurii);
ungurime, s.f. (
nația ungurească);
ungurism, s.n. (maghiarism);
unguriza, vb. (a maghiariza).