véșted (-dă),
adj. –
Ofilit,
uscat. – Mr.
veaștid. Lat.
viscĭdus „
acru,
amar” (Cipariu,
Principii, 395; Densusianu,
Hlr., 39;
Iordan,
Dift., 119; REW 9271; cf. împotrivă Pușcariu 1877), cf. sard.
biskidu „rînced”. Semantismul
presupune o fază intermediară „
trecut,
stricat”. Der. din lat.
*vescĭdus de la
vescus „slăbit” (Candrea,
Éléments, 13; Pușcariu 1877; Philippide, II, 661; Rosetti, I, 172) nu pare preferabilă. – Der.
veșteji (var. înv.
veștezi), vb. (a se
ofili, a se
usca).