vînj (-ji),
– s.m. –
1. Varietate de
ulm (Ulmus effusa). –
2. Flexibilitate. –
3. Forță,
putere. Sl.
vązŭ „legătură”,
vęzati, vęzą „a
lega” (Cihac, II, 447; Tiktin), cf. bg. văže „
coardă”, sb., cr., slov.
vez „
coardă”. Cf.
gînj. Ve(l)niș, s.m. (Ulmus effusa), în Mold., este var. aceluiași cuvînt (după Scriban,
legat de mag.
venic „
lăuruscă”). – Der.
vînjos, adj. (
plin de
nerv, vînos; puternic, robust),
poate contaminat cu
vînos;
vînjosa, vb. (a fortifica, a întări
corpul);
vînjosie, s.f. (robustețe);
vînjosime, s.f. (robustețe, elasticitate);
vînjoli (var.
vînzoli), vb. refl. (a se agita, a se
zbate, a se
frămînta), cu suf. expresiv -
li (după Byhan 524, din sl.
vązlĭ „
gol”; după Scriban, din mag.
voncolni „a
arunca”);
vînzoleală (var.
vînzoală), s.f. (agitație, frămîntare,
mișcare).
Vîj, s.m. (bătrîn, decrepit, boșorog), în Trans., trebuie să fie
față de
vînj ca
ghiuj față de
gînj, v.
aici der. din
dacă (Hasdeu,
Col. lui Traian, 1876, 123),
direct din
gînj (Scriban) sau din rut.
vižĭ „
șef” (Drăganu,
Dacor., V, 377) nu este probabilă. Atît în
vînjoli ca și în
vîj tratamentul expresiv este evident.