ARÁB, -Ă
(‹ fr., lat.) s.m. și f., adj.
1. S.m. și f. (la pl.) Popoare din grupa limbilor semitice care locuiesc în țările din Orientul Apropiat și în N
Africii.
A. sînt de religie musulmană (majoritatea sunniți, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Iraq și Yemen, șiiți) și creștină (copții din Egipt, maroniții din Siria, Liban și Iordania etc.).
A. au avut un rol important în istoria și cultura evului mediu. În sec. 7-8 au cucerit un teritoriu vast, de la M-ții Pirinei pînă la hotarele Indiei, influențînd modul de viață, cultura,
arta, știința popoarelor supuse și a celor învecinate. După primul și mai
ales după al doilea război mondial, s-au constituit ca state independente: Maroc,
Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria, Liban, Iraq, Iordania,
Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Kuwait, Emiratele
Arabe Unite, Qatar, Oman,
Bahrain, Somalia, Djibouti. ♦ Persoană aparținînd unuia dintre aceste popoare.
2. Adj. Care aparține
arabilor sau țărilor
arabe, privitor la
arabi sau la țările
arabe; arabic, arabesc. ♦
Artă a. =
artă la baza căreia se află sinteza originală dintre elementele
bizantine, mesopotamiene și iraniene la care s-au adăugat influențele tradiției locale. Principale construcții (moschei, palate, mausolee, fortărețe) au trăsături caracteristice proprii, printre care curtea interioară încadrată de porticuri. S-au dezvoltat
artele decorative (mozaicul, ceramica, prelucrarea metalelor, covoarelor etc.), cultivînd cu precădere ornamentul pur geometric și floral. O deosebită înflorire au cunoscut miniatura și caligrafia. Centre renumite:
Bagdad, Cairo, Granada, Córdoba. Sin.
artă musulmană sau
islamică. ♦
Cifră a. = simbol grafic, reprezentînd unul din elementele sistemului de numerație cel mai utilizat (zecimal).
Alfabet a. = alfabet propriu limbii
arabe, alcătuit din 28 de litere care notează consoanele; pentru vocale se folosesc accente deasupra sau dedesubtul consoanelor. Cuvintele sînt scrise cursiv de la dreapta la stînga. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-
asiatică, ramura semitică (cu scrie proprie) vorbită de
arabi. Ca limbă de cult este răspîndită îndeosebi în
Asia și în unele țări
africane. ♦ (Despre cai) Care aparține unei rase pentru călărie și tracțiune ușoară, originară din Pen.
Arabia.