adevăr (adevắruri)
, s.n. Concordanță
între cunoștințele
noastre și realitatea obiectivă, veridicitate. – Mr. (
aver). < Lat.
vērum, probabil într-un
compus de
tipul *
ad de vērum (Philippide,
Principii, 96;
DAR); cf. it.
davvero (‹ *
de ad vērum), sp.
de veras. Pușcariu 24 (și REW 9262, Scriban)
indică *
ad ad vērum, care de
asemenea ar fi posibil. Candrea se gîndește la o formațiune postverbală, plecînd de la *
addevērāre;
iar Pascu, I, 183,
presupune direct un lat. *
addeverum puțin probabil; ambele soluții
fuseseră indicate de Candrea,
Éléments, 169. La origine,
adevăr a
fost un adv., folosit și ca adj.,
uz care s-a
păstrat pînă în
sec. XVII;
atuncea adevăr afla-ne-vom bogați (Coresi) (
uz adv.),
față de
închinătorii cei adeveri (Varlaam) (
uz adj.). În
limba actuală,
uzul adj. nu este posibil. Ca adv., se
păstrează numai în expresia
sacră adevăr zic vouă. Cuv. mr. provine dintr-un lat.
ad verum. – Der.
neadevăr, s.n. (
minciună). Cf.
adevăra.