adíns
, adv. – Intenționat, expres. Se întrebuințează numai în
loc. compuse:
din adins, înadins (intenționat),
mai cu dinadinsul (în special),
cu tot dinadinsul (cu
adevărat). < Lat.
ad idipsum „întocmai pentru aceasta” (cf. Cesar:
cohortes ad idipsum instructae); cf. cat.
adés „
atunci”, REW 4541 și
DAR presupun un *
ad ipsum illum; explicația bazată pe *
ad de ipso (Candrea) nu este posibilă,
căci ipsum (neutru) nu se
putea întrebuința
singur. La
început folosit ca pron., în
sec. XVII a
devenit adv. Este
curioasă caracteristica de a nu
putea fi întrebuințat
singur (ci în
limba veche cu un pron. pers. și astăzi cu prep.), ca lat.
ipsum.