altár (altáre),
s.n. –
Parte a
bisericii în care se oficiază
liturghia. – Var.
altariu (înv.). Megl.
altar, istr.
altor. Lat.
altār sau
altārium (Pușcariu 68; Candrea-Dens., 49; REW 381;
DAR; Philippide, II, 631); cf.
alb.
ljter, it.
altare, prov., sp.,
port.
altar. Există în
rom. și dubletul
oltar, din sl.
olŭtarĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Cf. Gáldi,
Dict., 148), cf. bg., sb., cr., slov.,
rus.
oltar,
ceh., mag.
oltár.
Forma oltar este înv.