artút (-tă),
adj. –
Șiret,
viclean. Cuvînt
rar, menționat o
singură dată de Pușcariu,
ZRPh., XVII, 110, pe
baza unui glosar trans.; pare a fi un hapax mai
puțin vechi decît
crede Pușcariu,
poate o deformare locală a unui cuvînt
săs., de ex.
hart. Totuși, Pușcariu și
DAR se gîndesc la un lat. *
artutus, de la
artus „membru” (ca
nasutus de la
nasus), și
îl explică printr-un sens intermediar de „flexibil, agil”. REW 679
îl relaționează cu
ars „
artă”, și 751 cu
astutus. Nici una dintre
aceste ipoteze nu pare posibilă.