baș
s.m. –
1. Capăt, extremitate. –
2. Căpetenie, conducător. Tc.
baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent.
Intră în compunerea unui
număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a
desemna căpetenia
breslei sau pe cel
dintîi din
categoria lui:
baș-beșleagă,
șef de
poliție;
baș-ciohodar, cămăraș etc.