babalî́c (babalî́ci),
s.m. –
1. Bătrîn,
moș neputincios. –
2. Stîlp,
par. – Var.
babaluc, bubuluc. Megl.
babaloc. Tc.
babalik „
părinte”,
titlu de reverență (Șeineanu, II, 31), cf. bg.
babaluk „bunic”. Var. se
înțeleg mai
ales pentru sensul 2. Expresia
din babaluc „din totdeauna”, care se folosește în
Banat (
DAR), reprezintă sb.
babaluk, de aceeași proveniență.