bandiéră (bandiére),
s.f. – (Înv.)
Steag,
flamură. – Mr.
bandieră, megl.
banderă. It.
bandiera, de unde provin și ngr. μπαντιέρα,
alb.
bandierë, tc., bg.
bandera.
Sec. XVIII,
puțin folosit. Și mai
puțin se întrebuințează
forma veche banieră (‹ fr.
banniére), galicism din
epoca romantică. Mr. din it. (Ruffini 328).