belșúg (belșúguri),
s.n. – Abundență, bogăție, îmbelșugare. – Var.
bi(e)șug, bi(v)șug, biușug, bișag, etc., toate înv. Mag.
bőseg (Cihac, II, 481). – Der.
belșugos, adj. (abundent);
îmbelșuga, vb. (a
face să
devină îmbelșugat);
îmbelșugat, adj. (abundent,
bogat).