belele, s.f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ♢ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din. tc. belâ.
belesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A jupui. 2. Tranz. și refl. A (se) juli. 3. Tranz. (În expr.) A-(și) beli ochii = a deschide ochii mari; a privi cu mirare, prostește. ♢ Refl. Ce te belești așa la mine? – Din sl. bĕliti.