beteálă (-éli),
s.f. –
1. Podoabă din
fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o
pun în
cap. –
2. Mătase de
porumb. Var.
peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de
aur”, de unde lat. med.
petalum „lamina aurea in
capite Romani pontificis” (
Du Cange); probabil
încă un detaliu
faptul că
costumul tipic al țăranului
român imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „
foaie, petală”. Totuși,
chiar Cihac derivă
peteală din sl.
petalja „
nod”, ca și
cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-
Graur 29.