bívol (bívoli),
s.m. –
Vită cornută asemănătoare cu
boul, cu
păr negru. – Var.
bi(h)ol. Mr. (
buval) ‹ ngr. βοὺβαλος, megl.
bivul. Bg.
bivol, din sl.
byvolŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 16; Cihac), cuvînt care nu aparține totuși fondului sl. (Miklosich,
Fremdw., 80). Nu pare posibilă der.
directă din lat.
bubalus, propuse de Diez,
Gramm., I, 259. Der.
bivolar, s.m. (păzitor al unei
cirezi de
bivoli); cf. bg.
bivolar;
bivolărie, s.f. (
grajd de
bivoli);
bivolesc, adj. (de bivol);
bivoliță, s.f. (femela
bivolului), cf. bg.
bivolica.