bóltă (-te),
s.f. –
1. Construcție cu
partea superioară arcuită în semicerc,
arc, cupolă. –
2. (Trans.)
Prăvălie, magazin. – Mr.
voltă „
turn”, „
prăvălie”. It.
volta, prin intermediul sb., bg.
bolta „
prăvălie” și în
parte al mag.
bolt „boltă” (Miklosich,
Fremdw., 78; Densusianu,
Rom., XXXIII, 275; Berneker 70;
DAR; Gáldi,
Dict., 110); cf. ngr. βόλτα (› mr.) Cihac, I, 115 și Koerting 10290
îl puneau greșit în legătură cu lat. Cu toate acestea,
istoria cuvîntului nu este
clară,
căci prezența lui
b- impune un intermediar sl., și în sl. nu
apare sensul de „boltă”; astfel încît Berneker
presupune că
b- era deja romanic. Der.
boltaș, s.m. (negustor);
bolti, vb. (a da
formă de boltă);
boltiță, s.f. (
pod de
casă);
boltitură, s.f. (boltă, arcadă);
bol(t)niță, s.f. (subsol, criptă,
cavou), cuvînt care se
confundă în
general cu
bolniță „
spital”, cu care nu are nici o legătură semantică.