boncăí (boncăiésc, boncăít),
vb. – A
mugi, a
scoate răgete. – Var.
boncăni, boncălui, buncăi. Sl.
bąkati, *
bąkaliti,
forme a
căror existență se verifică prin sb., slov.
bukati,
ceh.
boukati, sb.
buknuti „a
mugi”, sb.
bukalište „
loc unde
mugesc boii”, sb.
bukanje „muget”. – Der.
boncă(lu)itură, s.f. (răget). Prin contaminarea
acestor cuvinte cu der. de la
boc, de
tipul bocăni „a
lovi”, s-au format
cuvintele bontăni, vb. (Mold. și Bucov., a
lovi, a
izbi);
bontănitură, s.f. (lovitură, izbitură).