borî (borắsc, -ît),
vb. – A
vărsa, a vomita. Lat. *
abhŏrrῑre, de la
abhŏrrēscĕre, de
conjug. ca în it.
aborrire, prov., v. fr., cat.
aborrir, sp.
aburrir (cf. REW 23). Cu excepția sp., sensul romanic este cel etimologic, de „a
urî”. Semantismul
rom. se explică prin confuzia firească a reacției de a vomita cu
ideea de a disprețui sau
urî ceva; cf. gr. σϰύβαλον „rest de mîncare, excremente”,
față de σϰυβαλίζω „a disprețui”; sau fr.
vomir „a vomita” cu sensul de „a
urî”; în expresia
celui-là, je le vomis. Cuvîntul este
general cunoscut (ALR, 145) și folosit de la Coresi; astfel încît nu se
poate admite cum, a
presupus Juilland,
Cah. Pușcariu, I, 159, că este
vorba de un
împrumut din țig. Der.
borală, s.f. (Trans. de
Sud, spermă);
borîcios, adj. (repugnant, care provoacă
greață);
borîtor, adj. (care vomită, vomitiv);
borîtură (var.
borătură), s.f. (vomitat).