breb (brébi),
s.m. – Castor. Sl.
bebrŭ,
bebrĭ și de
asemenea bibrŭ, bobrŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 15;
Lexicon, 34; Cihac, II, 28;
DAR); cf.
rus.
bobrĭ, pol.
bóbr,
ceh.
bobr, cr.
breber. După Miklosich,
Fremdw., 77, espe un cuvînt împrumutat de sl. din vreo
limbă străină, ceea ce l-a determinat pe Philippide,
Principii, 140, să
creadă că
slavii îl împrumutaseră din
rom.; totuși, după Berneker 44, este cuvînt indo-
european, normal în sl. Der. din
rom. plecîndu-se de la lat.
fiber, propusă
odinioară de Diez, I, 63 și reluată de Koerting 1291 și de Philippide,
fusese deja respinsă de Cihac, I, 29 și Densusianu,
Rom., XXXIII, 275 și
Hlr., 98. Cf.
breabăn.