bucátă (-ți),
s.f. –
1. Parte tăiată, desprinsă dintr-un
întreg; dărab. –
2. Mîncare,
fel de mîncare. –
3. Alimente,
hrană. –
4. (Pl.) Cereale, recoltă, grîu. –
5. (Înv., Mold.)
Avere,
avut, bogăție. –
6. (Arg.)
Bilet de o
sută de
lei. –
7. (Arg.) Hoție, operație organizată de mai
mulți din
bandă. –
8. (Arg.)
Mișcare greșită. – Mr.
bucată. Lat.
bŭccata (Pușcariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191;
DAR); cf. it.
boccata, fr.
bouchée, prov., sp.,
port.
bocado, toți cu accepția etimologică de „
bucată care se pune dintr-o dată”; cf. și it.
boccone, de unde sb.
bokun „
bucată”.
Asupra semantismului, cf.
DAR. Lahovary 318
crede că sensul de „cereale” este anterior
epocii indo-
europene. – Pl. este
bucate pentru sensurile 2-5. Cf. și
bucă, îmbuca. Der.
bucătar, s.m. (
bărbat care are
meseria de a găti mîncare);
bucătăreasă, bucătăriță, s.f. (
femeie care are
meseria de a găti mîncare);
bucătărie, s.f. (
cameră în care se gătește mîncarea);
bucăți, îmbucăți, vb. (a
face bucăți);
îmbucături, vb. (a
face bucăți de
luat în
gură pentru a hrăni un
copil). Din
rom. a
trecut în rut.
bukata, bokata, pol.
bukat,
rus.
bukatka (Miklosich,
Fremdw., 80; Candrea,
Elemente, 403; Berneker 90), mag.
bukáta.