búclă (búcle),
s.f. – Cîrlionț,
zuluf. Fr.
boucle. – Der.
bucla, vb. (a ondula, a încreți), din fr.
boucler;
buclarisi, vb. (a
greși lovitura, a o da în
bară), a
cărei formație nu este
clară.
Fiind vorba de un cuvînt curent în argoul elevilor, și avînd în
vedere terminația sa,
proprie înprumuturilor din ngr.,
presupunem că este
vorba de fr.
boucler „a ține la
arest”, sau „a
pedepsi un elev interzicîndu-i să
plece”; în acest
caz ar fi
termen importat la începutul
sec. XIX, în
epoca primelor
licee franceze din București și Iași. Nu este probabilă explicația lui Scriban, care
pleacă de la bg.
burak „
sfeclă”, pentru a construi un vb.
*buraklisam „
mă înroșesc”.