cămín (căminuri),
s.n. –
1. Sobă joasă, cu
vatra larg deschisă. –
2. Casa părintească. –
3. Așezămînt unde se
locuiește (în special pentru studenți). – Mr.
cîmińă. Ngr. ϰάμινος, ϰαμίνη,
poate prin intermediul sl.
kamina, cf. bg.,
rus.
kamin. În
rom. se consideră în
general ca provenind dim sl. Cuvîntul gr. a
trecut în lat.
caminus, de unde prov.
camin, fr.
cheminée (› sp.
chimenea), it.
cammino. Cuvîntul
rom.
poate proveni la
fel de
bine din sl., ca și din lat. sau din gr. După
Pascu, I, 65,
forma mr.
vine din lat. – Der.
cămineț (var.
chimineț), s.n. (ieșitură sau
margine între sobă și
perete, care servește
drept raft și de element izolator).