căiná (-néz, -át),
vb. –
1. A compătimi. –
2. (Refl.) A se plînge, a se tîngui. Sl.
kajati sę (›
căi), probabil prin intermediul
part.
kajanŭ (Cihac, II, 37;
DAR; cf.
Iordan,
BF, VI, 150 și 175, unde
îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg,
Rom. Germ., II, 251, din gepid.
qainôn). – Der.
cainic, adj. (lamentabil, de compătimit).