candríu (candríe),
adj. –
1. Cherchelit,
amețit, cu
chef. –
2. Extravagant, singular. Origine incertă. După
Graur 133, din țig.
kangeri „
biserică”, datorită identificării ce se
face de
obicei în argou
între „
biserică” și „cîrciumă”, cf.
biserică (
Graur,
BL, V, 223).