cățél (cățéi),
s.m. –
1. Pui de cîine. –
2. Pui de
animal din
familia canidelor. –
3. Adulator, lingușitor. –
4. Larvă de
albină,
viespe sau
furnică. –
5. Gaură în mînerul
coasei, în care se fixează
lama acesteia. –
6. Parte ce se desprinde din căpățîna de usturoi. –
7. Parte a
cheii care
intră în
broască. –
8. Frînă la războiul de
țesut, care
împiedică mișcarea de recul a
sulului de urzeală. –
9. Montant de
ușă. –
10. Stîlp,
coloană, suport vertical destinat să susțină o greutate. –
11. Trăgătoare de
cizme. –
12. (Arg.) Avocat, apărător. – Mr.
cătsăl; megl.
cătsǫl. Lat.
cattelus (Pușcariu 314; Candrea-Dens., 273; REW 1763; Șeineanu,
Chien, DAR); cf. it.
catello, v. prov.
cadel, fr.
chiot, cat.
cadell, arag.
cadillo,
gal.
cadelo. Hasdeu,
Cuv. Bătrîni, I, 274,
pleca de la
catullus, cf. Corominas, I, 569. Accepția 6
ar reprezenta după Pușcariu,
Lat. ti, 10 și Pușcariu 315, lat.
cap(i)tellum; însă la această opinie pare a se renunța în
DAR, și nu se justifică,
dacă se are în
vedere sensul der.
cățeli, și accepția identică a it.
cacchio „
germen”, abruz.
kakkye „
sfert de nucă”, fr.
caïeu „bulb”, care
pleacă de la același cuvînt lat. Der.
cățelandru, s.m. (
cățel,
pui de cîine);
cățelește, adv. (precum cîinii);
cățeli (var.
cățela), vb. (a fi în
călduri; despre
animale, a se împerechea; a se multiplica; despre
plantele cu bulb, a da lăstari; despre
albine, a
ieși din larvă), cuvînt pe care Koerting 2021 și
Graur,
Rom., LV, 251
îl derivă
greșit de la lat.
cattullire (cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 276 și
Graur,
BL, VI, 145), și care
ar putea reprezenta lat.
catillare, glosat de
Du Cange „per alienas domos girare, tractum a catulis”. Din
rom. provine mag.
kecel (Candrea,
Elemente, 405; Edelspacher 16).