cătúșă (cătușe),
s.f. –
1. Lanțuri cu care se
leagă mîinile și
picioarele arestaților. –
2. Ancoră. –
3. Cursă, laț. –
4. Capăt unde se fixează
jugul. –
5. Traversă care
leagă căpriorii unui acoperiș. –
6. Plantă erbacee (Bellota nigra). – Mr.
cătușe „pisică”. Lat.
cattus „pisică” (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293;
DAR). Rezultatul normal, *
cat sau
catá s-a
pierdut, ca și der.
cătușe „pisică”, (cu suf. -
uș), menționat într-un glosar din
sec. XVIII și în mai
multe toponime (
Dealul-Cătușii,
termen din Bărbătești, Argeș;
Cătușa,
termen din Felești, Covurlui;
Căteasca, Argeș). Der.
cătușa (var.
cătuși, incătușa), vb. (a pune în
lanțuri);
cătușar, s.m. (înv., temnicer);
cătușnică, s.f. (
plantă erbacee, Nepeta cataria);
descătușa, vb. (a
scoate cătușele). Din
rom. (accepția 1) a
trecut în rut.
katuša „tortură” (Miklosich,
Wander., 20),
pol.
katusz(a) „tortură”.