cádă (cắzi),
s.f. –
Vană,
vas mare. – Mr.
cadă. Lat.
cada, cadus din gr. ϰάδον (Densusianu,
Hlr., 13; Pușcariu 250; REW 1456; cf. Diculescu,
Elementele, 467), cf.
alb.
kadë, arag.
cado(llo), sp.
cadozo. Poate să fi intrat în
rom. pe diverse
căi,
căci cuvîntul gr. a
dat și sl.
kadĭ (› bg., sb., cr.
kada, mag.
kád). Din bg., după Conev 63 (cf. Miklosich,
Lexicon, 279).