cetáte (cetắți),
s.f. –
1. Fortăreață, citadelă,
castel. –
2. Oraș. – Mr.
țitate, megl.
țitati, istr.
cetǫte. Lat.
cῑvĭtātem (Diez, I, 123; Pușcariu 349; Candrea-Dens., 322; REW 1959;
DAR)); cf.
alb.
kjutat (Meyer 229); it.
città, v. prov., cat.
ciutat, fr.
cité, sp.
ciudad,
port.
cidade. Der.
cetățuie, s.f. (citadelă, fortăreață);
cetățean, s.m. (locuitor al unui
stat);
cetățenesc, adj. (de cetățean, civic; obștesc);
cetățenie, s.f. (condiția de cetățean; naționalitate);
cetățenime, s.f. (mulțime de cetățeni; burghezie);
încetățeni, vb. (a acorda cetățenie);
concetățean, s.m., format pe
baza fr.
concitoyen.