chimír (chimíre),
s.n. –
1. (Înv.)
Boltă,
arc. –
2. Brîu
tipic, de
piele,
foarte lat, prevăzut cu
buzunare. – Var.
chimer. Mr.
chimere, megl.
chimer. Tc.
kemer „
boltă” și „brîu” (Roesler 596; Șeineanu, II, 112; Berneker 556; Lokotsch 1040; Ronzevalle 148), din ngr. ϰαμάρα; cf. ngr. ϰεμέρι, bg.
kemer. Este dublet al lui
cămară. Probabil din același cuvînt tc. (tc.
kemerli „boltit”) provine
ghimirlie, s.f. (
ferăstrău),
dacă primul său sens a
fost acela de „
ferăstrău rotund” (cf. var.
chimilioară, chimirlic); ca și
ghimirlie (var.
ghemerlie, ghimerlie, dimerlie), s.f. (
colibă).