cínă (cíne),
s.f. –
Masă de
seară. – Mr., megl.
țină, istr.
cirę. Lat.
cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806;
DAR); cf. it., prov., sp.
cena,
port.
cea. – Der.
cinioară, s.f. (
ceasul cinei), cf.
prînzișor; cuvînt pe care Drăganu,
Dacor., III, 693-5 și
DAR îl consideră reprezentant al lat.
cinae hora,
dar care este un dim. cu suf. -
oară, cf.
Graur,
BL, III, 19.