ciríp
interj. – Imită piuitul
păsărilor. – Var.
ciric. Creație expresivă, care
coincide cu sl.
čirikati (Berneker 157), mag.
csiripelni, „a piui,” țig.
čirikló „
pasăre”, germ.
zirpen „a cînta
greierii” (Cihac, II, 491), gr. τερεπίζω, romanicul
tsirip (REW 9625), cf. Spitzer,
Dacor., III, 648 și
DAR. Der.
cirip-cirip, interj. (
nume de
joc de
copii);
cirică, s.f. (același
joc);
cirica, vb. (a
juca acest
joc);
ciricăi, vb. (a piui, a ciripi), pe care Miklosich,
Cons., 53,
îl derivă din țig.
čiriklo „
pasăre”, cf.
Graur 139;
ciripi, vb. (a piui; a bîigui), pe care Cihac, II, 491,
îl deriva din mag. și
Pascu,
Etimologii, 21 (și
Lat., 266), de la un lat.
tinniulare, care nu pare posibil;
ciripeală, s.f. (piuit, cîntec de
păsări);
ciripit, s.n. (piuit);
ciripiu, adj. (cîntător, gureș);
ciripitor, adj. (cîntător);
ciurlica, vb. (a piui). Din țig.
čirikli, f. de la
čirikló „
pasăre”, derivă
ciricliu, s.m. (
poreclă a
țiganilor), cf.
Graur 139.