ciugulí (-lésc, -ít),
vb. –
1. Despre
păsări, a
ciupi de ici colo cu
ciocul mîncare. –
2. A
paște, a
rupe iarba, a mînca lujeri. –
3. A mînca pe apucate, a mînca dintr-un aliment cîte
puțin, luînd de ici și de colo. –
4. A spicui, a
culege de ici și de colo. –
5. (Refl.) A se mîngîia. – Var.
ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creație expresivă (
Graur,
BL, IV, 91), pentru a
cărei consonanță cf.
ciocăni, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil să existe o legătură cu
cioc „plisc” (Cihac, II, 53; Tiktin),
dar această
ipoteză nu pare necesară. Este
puțin probabilă der. din mag.
csokolni „a
săruta” (Scriban,
Arhiva, 1912), sau din mag.
csögölni „a curăța de coajă” (
DAR). Sensul 5
indică o confuzie cu
giugiuli. –
DAR consideră
ciumeli ca
fiind cuvînt distinct,
dar nu este posibil să separăm pe
ciuguli de
ciumuli. Cf.
cimili.