ciumărí (-résc, -ít),
vb. refl.
1. A se înăcri, a
deveni acru. –
2. A se
supăra. – Var.
ciumărî, ciumăra. Sl.
čemerĭ „
otravă” (
DAR).
Puțin probabilă explicația lui Philippide,
Bausteine, 51, pe
baza gr. χυμοῦ ῥοή. – Der.
ciumărit (var.
ciumărat, ciumăros), adj. (astringent);
ciumărică (var.
ciumurică), s.f. (
cimbru, Satureja hortensis), din bg.
čemerika, cf. mag.
csomorika (Conev 46;
DAR). Din aceeași
rădăcină sl. provine, prin intermediul mag.
csömöröl, vb.
ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce
stomacul pe
dos, a tulbura), cf. Drăganu,
Dacor., I, 317;
DAR; Gáldi,
Dict., 117, cu var.
cermălui.