coádă (-ózi),
s.f. –
1. Apendice final al
părții posterioare a
corpului animalelor. –
2. Păr împletit,
cosiță. –
3. Peduncul, codiță, pețiol. –
4. Partea de dinapoi a unor
obiecte de îmbrăcăminte, trenă. –
5. Capăt, sfîrșit, extremitate. –
6. Margine,
parte de dinapoi. –
7. Rest, rămășiță. –
8. Șir de
persoane care
așteaptă, rînd. – Mr., megl.
coadă, istr.
code. Lat. pop.
cōda, în
loc de
cauda (Pușcariu 384; Candrea-Dens., 374; REW 1774;
DAR); cf. it.
coda, prov., cat., v. sp.
coa, v. fr.
coe (fr.
queue), sp.,
port.
cola. Pentru expresia
coada ochiului, cf. it.
la coda dell’occhio. – Der.
codat, adj. (cu coada
lungă; prelung);
coadeș, adj. (cu coada
lungă);
codos, adj. (cu coada
lungă);
codaș, adj. (care rămîne la
urmă;
sărman, mizer);
codaci, adj. (cu coadă
lungă; codaș,
laș);
codan, adj. (cu coada
lungă);
codană, s.f. (
fată, tînără, fecioară), cf.
godană;
codău, s.m. (
nume de cîine);
codea, s.m. (
poreclă dată
diavolului);
codaț, s.m. (
vierme);
codiriște (var.
codoriște, codorîște, codorișcă, codorie, codolie etc.), s.f. (mîner, mai
ales la
bici și la
secure), a
cărui terminație pare a se datora unei contaminări cu
toporiște sau
toporișcă „
secure”;
codirlă (var.
codîrlă), s.f. (
partea de dinapoi a unei
mașini, a unui rînd);
codîrlaș, adj. (cel de pe
urmă, ticălos, josnic);
codi, vb. ( a
tunde lîna primăvara în
jurul cozii oilor; a
șovăi, a
pregeta, a
ezita; a se sustrage; a fi indecis);
codeală, s.f. (îndoială,
ezitare);
codelnic, adj. (șovăielnic, care o ia pe
departe);
codină, s.f. (
lînă de calitate
proastă, care provine din
partea de dinapoi a
oii; grîu de
proastă calitate,
pleavă);
coditură, s.f. (
lînă căzută și culeasă de pe
jos;
șovăire, lipsă de hotărîre);
coditor, adj. (oscilant). Din
rom. provine rut.
kodaš „cel de
urmă;
sărac” (Candrea,
Elemente, 407); cf. sb.
kuda „coadă”, probabil din it.
Codălat, adj. (cu coada
lungă), a
fost considerat
drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer,
Cacor., V, 332, și REW 4934N), sau ca der. de la un lat. *
codella, dim. de la
coda (Drăganu,
Dacor., IV, 739;
DAR). Mai
curînd este der.
rom. de la
coadă, unde suf.
-at pare să fi
fost alterat prin adăugarea unui
l expresiv ca în
bucălat și în creațiile spontane în
li-, cf.
morfoli. Comp.
codalb (var.
cudalb), adj. (cu coada
albă;
blond), comp. cu
alb, a
cărui comp.
ar putea fi romanică (cf. sard.
kodalbola, Philippide,
Principii, 98; Candrea-Dens., 376);
codălbi, vb. (a-și
pierde culoarea, a se îngălbeni; a
ieși prost, a-și
pierde capul, a se
apuca cu mîinile de
cap), la care s-a
plecat de la
ideea cozii ochiului care
devine alb;
codălbiță, s.f. (
specie de
șoim, Lanius collurio);
codălbiu, adj. (
blond);
codroș, adj. (
pasăre, pieptănuș, Ruticilla phoenicula), comp. cu
roș. Cf.
codobatură.