cocoțá (cocoțéz, cocoțát),
vb. – A se
urca, a se
așeza pe un
loc mai
ridicat. – Var.
cucuța, gogoța. Probabil der. de la
rădăcina expresivă
coc, cf.
cucă „
culme, vîrf”,
cucuia „a se
urca” (Pușcariu 424). Este
puțin probabilă legătura cu
cocoș pe care o propun Cihac, II, 67 și Tiktin. După Giuglea,
Dacor., I, 495, din lat.
cucutium; mai tîrziu, Giuglea,
Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *
concaptiāre, de
asemenea dificil.