colác (coláci),
s.m. –
1. Un
fel de pîine, în
formă de
inel, împletită din mai
multe straturi de
aluat. –
2. Covrig. Se
spune mai
ales despre colacii sau
covrigii de o anumită
formă, ce se împart de
pomană pentru odihna sufletului unui
mort;
colacul mare, pentru
preot și
dascăl, de
formă circulară,
înconjurat de
două împletituri, și avînd deasupra
două chifle rotunde și
două cruci dispuse simetric;
colacii lăturalnici,
pomană de 17
colaci, dintre care unul se
presupune pentru
Domnul, altul pentru Fecioara Maria, 10 pentru
mort și 5
liturghioare sau
covrigi în
formă de
două 8 încrucișate;
colacii de la ușa cuptorului, grup de 11
colaci ce se împart
calzi. –
3. Pîine dată de
pomană. –
4. În
general,
obiect în
formă roată sau de
covrig. –
5. Colac de salvare. –
6. Colier.
7. Coroană. –
8. Arc,
boltă. –
9. Ghizd,
colac de fîntînă. –
10. Obadă. –
11. Gard, împrejmuire. –
12. Perniță de
pus pe
cai. –
13. (Înv.)
Dar,
cadou. –
14. (Înv.) Recompensă,
bacsiș. – Mr., megl.
culac, istr.
colac. Sl.
kolač, de la
kolo „
roată” (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); cf. bg.
kolač, sb.
kòlač,
rus.
kalač. Rezultatul normal, *
colaci, pl.
colaci, a
dus la formarea unui sing. analogic (
DAR). Este inutilă, prin urmare,
ipoteza lui Diculescu,
Elementele, 473, bazată pe gr. *ϰόλλαξ, în
loc de ϰολλιξ. Cuvîntul
rom. a intrat în mai
multe limbi, uneori
împreună cu alte der., bazate pe fonetismul sl.: tc.
kolak (
față de
kulaç),
alb.
kuljatš (
față de
kaljač), bg.
kolak, mag.
kalák „
bacșiș” (
față de
kalács), cf. Berneker 541 și
DAR. Der.
colăcel, s.m. (
covrig);
colăcime, s.f. (ofrandă de
colaci sau de
daruri);
colăcar, s.m. (
persoană care
oferă un
dar;
persoană care improvizează
orații la
nunțile tipice; turnător);
colăcăriță, s.f. (
femeie care pregătește pîinile de
pomană);
colăcări, vb. (a recita
orații; a spiona; a
turna);
colăcărie, s.f. (
orație,
denunț);
colăcaș, s.m. (
persoană care improvizează
orații);
colăcășie, s.f. (
orație);
colăcer, s.m. (
prieten al
mirelui, care îi este
martor și care recită
orația), cuvînt care pare a se fi încrucișat cu
colcer, clucer, și pe care Tiktin și
DAR le consideră der. de la
conăcar și
confundat cu
colac prin etimologie populară,
ipoteză puțin plauzibilă (și mai
puțin este der. din bg.
kolačer, propusă de Conev 58);
colăci, vb. (a
aranja o căsătorie, a
face pe pețitorul; a
prezenta, a
face cunoștință; a (se)
amesteca, a (se)
băga; a spiona, a
turna, a
denunța, a
descoperi; a
face colac, a răsuci; a
încurca, a încîlci);
colăcitură, s.f. (rulou; încurcătură);
colătău, s.n. (mîner; coc,
conci), pe care Tiktin și
DAR îl pun în legătură cu mag.
kallantyú „clanță” (cf. Stamati:
pletele i-au pieptănat și colătău le-au făcut);
încolăci (var.
(în)colătăci), vb. (a
face ca un
cerc, a încovriga);
încolăcitură, s.f. (
roată,
cerc);
descolă(tă)ci, vb. (a
desface, a întinde, a desfășura).