comîndá (-d, -át),
vb. –
1. (Înv.) A sacrifica. –
2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui
mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și
pomeni, a
face tot ce se
cuvine pentru odihna sa. –
3. A da ultimele dispoziții cu
privire la
propria înmormîntare și la
pomeni. – Var.
cumînda. Lat.
commendãre, popular
commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386;
DAR; Pușcariu,
Lr., 336); cf. dubletul
comanda și pentru sensul special, sp.
manda. – Der.
comîndare, s.f. (înv., sacrificiu;
pomană; slujbă de înmormîntare);
comînd, s.n. (înv., sacrificiu;
pomană;
obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de
pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să
le păstreze pentru
propria lor înmormîntare;
masă care se
face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui
mort).