comănác (-ce),
s.n. –
1. Căciulă,
pălărie. –
2. Acoperămînt al
capului caracteristic
călugărilor ortodocși. –
3. (Trans.)
Capac, acoperiș. –
4. Creangă, ramură. – Var.
cumănac, cămănac. Istr.
coromac, cumarac. Origine obscură. După Scriban,
Arhiva, 1914, 133 (urmat, cu rezerve de
DAR), din lat.
calamancum „
moț, vîrf”, de unde sp.
calamaco, germ.
Kalmank, însă această der. prezintă
multe dificultăți. Cf. Densusianu,
GS, II, 390. Scriban menționează și sb.
kalamank „
bonetă” și ngr. ϰαμηλαύϰιον. – Der.
comănăci, vb. refl. (Trans., a se
umili, a adula servil).