definiția comanda definiție dex

comandá (cománd, comandát),

vb. – A ordona, a da un ordin. – Var. (Trans.) comînda, (înv.), comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr. commander. – Der. comandă, s.f. (acțiunea de a comanda, poruncă, ordin; însărcinare; Banat, primărie; Bucov., prostituată), din germ. Kommando, înainte de pol. komenda (sec. XVIII); comenduială, s.f. (ordin), sec. XVIII; comenduire, s.f. (comandă); comandant (var. înv. comendant), s.m. (șef militar), din fr. commandant, și înainte din pol., rus. komendant, sec. XVII; comîndaș (var. comanduitor), s.m. (comandant, șef), sec. XVIII; comandor, s.m. (grad de ofițer în aviație și marină corespunzător gradului de colonel din armata terestră); comandament, s.n. (comandă, poruncă; ordin de executare), din fr. commandement; comandatură, s.f. (post de comandă, în organizarea germană de ocupație), din germ. Kommandatur; comandorie, s.f., din fr. commanderie; comandir, s.m. (înv., comandant), din rus. komandir. Cf. dubletul comînda.

comîndá (-d, -át),

vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s.f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s.n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).