coáse (cós, cusút),
vb. –
1. A fixa, a
prinde părțile unei
haine sau un
nasture, cu
ajutorul unui
ac cu
ață. –
2. A însăila. –
3. A
broda. –
4. A
înfige, a
bate cuie. –
5. A înțepa. – Mr.
cos, coasire, megl., istr.
cos. Lat. pop.
cosĕre, în
locul clasicului
consuĕre (Diez,
Gramm., I, 33; Pușcariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174;
DAR); cf. vegl.
koser, it.
cucire (engad.
kuzir), prov.
cozer, fr.
coudre, cat.
cosir, sp.,
port.
coser. – Der.
cusut, s.n. (acțiunea de a
coase);
cusătură (var. mr.
cusutură), s.f. (
cusut), care
ar putea fi un reprezentant
direct al lat. *
consutūra (Pușcariu 460;
DAR), cf. calabr.
cusitura, fr.
couture, sp., cat.,
port.
costura;
cusător, s.m. (
ucenic de croitor);
cusătoare (var.
cusătoreasă),, s.f. (croitoreasă, lenjereasă; legătoreasă;
mașină de
legat cărți);
cusătoriță, s.f. (croitoreasă);
cusătorie, s.f. (croitorie; atelier de croitorie);
descoase, vb. (a
desface din cusături);
cosoi, s.n. (Trans., legătură,
fașă).