crîng (crấnguri),
s.n. –
1. (Înv.)
Cerc,
ciclu. –
2. (Înv.) Firmament. –
3. (Bucov.) Cadran de
ceas. –
4. Pădurice, mai
ales în
valea unui rîu, formînd un
fel de insulă mai
mult sau mai
puțin rotundă. Sl.
krǫgŭ „
cerc” (Cihac, II, 83; Conev 50; Skok 66), cf. sb.
krug „
ogor circular”. Este dublet al lui
crug, s.n. (
ciclu; orbită, sferă), din sb. sau
rus.
krug. Sensul de „
pădure”, explicabil prin sinuozitățile rîurilor în care se formează,
coincide cu
crivină; cf. o explicație diferită,
dar mai
puțin probabilă, în
DAR. Cf.
creangă. – Der.
crîngos, adj. (acoperit de
arbori);
crînjel, s.n. (Munt.,
bucată rotundă;
formă caracteristică a excrementului omenesc).