cugetá (cugetát, cugetát),
vb. – A se gîndi, a reflecta, a
medita. Lat.
cōgĭtāre (Pușcariu 431; Candrea-Dens., 425; REW 2027;
DAR); cf.
alb.
kuitoń (Meyer 210; Philippide, I, 637), v. it.
coitare, v. fr.
cuidier, sp.,
port.
cuidar. – Der.
cuget, s.n. (gîndire, judecată, reflecție;
rațiune,
spirit; imaginație; judecată;
părere; intenție; conștiință), care de
asemenea ar putea fi un der. romanic, cf. lec.
kúšetu, v. esp.
cuita,
gal.
coita;
cugetător, s.m. (gînditor; filozof);
cugetăcios (var.
cugetăreț), adj. (înv., rezonabil, judicios);
cugetare, s.f. (reflecție; meditație; aforism, maximă);
necugetat, adj. (nerespectuos);
precugeta, vb. (a premedita), format artificial pe
baza fr.
préméditer.