DECONSTRÚCȚIE
s.f. (< fr.
déconstruction, engl.
deconstruction) Mod de
abordare critică a posibilităților limbii de a exprima semnificații coerente, clare, finite, pornind de la analiza intrinsecă a noțiunilor și textelor, cu scopul de a evidenția contradicțiile, inconsecvențele, impreciziile, inconsistența acestora. Obiectivul principal al
deconstrucției este contestarea capacității conceptelor, argumentelor și discursurilor
metafizicii occidentale (de la Platon la Heidegger) de a exprima și a elucida
adevărul. Inițiată de filozoful francez J. Derrida, deconstrucția a condus la apariția
deconstructivismului. (Notă: Definiția este preluată din
Dicționarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 – DEI.)