vb. I. intr. 1. a se trage, a rezulta din (ceva). ♢ (lingv.) a-și avea originea în... 2. (despre /aero/nave) a devia de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților. II. tr. 1. (mat.) a calcula derivata unei funcții. 2. a abate o apă din cursul ei firesc. (< fr. dériver, lat. derivare)
vb. I. intr. 1. a se trage, a rezulta din (ceva). ♢ (lingv.) a-și avea originea în... 2. (despre /aero/nave) a devia de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților. II. tr. 1. (mat.) a calcula derivata unei funcții. 2. a abate o apă din cursul ei firesc. (< fr. dériver, lat. derivare)
s. f. 1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub acțiunea curenților. o a merge (sau a fi) în ~ = a naviga în voia vântului, a valurilor și curenților. ♢ deplasare a ghețurilor de la poli. o a fi în ~ = (fig.) a fi fără voință, fără energia necesară unei acțiuni. 2. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. 3. (tehn.) abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 4. partea verticală fixă a ampenajului unui avion sau planor. (< fr. dérive)