deság (desági),
s.m. –
Traistă de
formă specială,
alcătuită din
doi saci de pînză
egali, care se
poartă în echilibru, agățați de
umăr. – Var.
desagă. Mr.
disagă, tisagă, megl.
disagă, istr.
bisagă. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον, format ca lat.
bisaccium (Tiktin; Candrea;
Pascu, II, 32; Scriban) și probabil încrucișat cu ngr. σάγη „bagaj”; cf. bg.
disagi, bisagi (după Cihac, II, 94 și Conev 65,
rom.
ar proveni din bg.), it.
bisacce (› istr.), fr.
besace. – Der.
desăgar, s.m. (
călugăr care
caută mîncarea și o transportă în desagă;
călugăr cerșetor; cerșetor);
desăgăriță, s.f. (călugăriță care
aduce mîncare la
mănăstire);
desăgi, vb. (a
încărca prea mult, a împovăra; a deșela).