desmățá (-țéz, -át),
vb. refl. – A
duce o viață desfrînată, a
trăi în libertinaj. Lat.
mētῑri, „a
măsura”, cu pref.
dĭs-, care imprimă cuvîntului sensul contrar, cf. sp.
des(co)medido. Se
cuvine să
presupunem forma intermediară *
dĭsmētiāre, cu
schimbare de
conjugare. Celelalte
ipoteze sînt insuficiente: din sl.
mĕtati „a
zăcea”, cf. sl.
razmĕtati „a împrăștia” (Cihac, II, 95); sau din lat.
*dĭsmatĭāre, de la
matia „intestin” (P. Papahagi,
Notițe, 18; Tiktin;
Iordan,
Arhiva, XXXIX, 527; REW 5412; Candrea; Scriban), cf. mr.
dizmațare „a
scoate mațele”.
Baza semantică
ar fi, în acest ultim
caz, imaginea
omului zdrențăros comparat cu
animalul sacrificat, cu
mațele atîrnînde;
dar, pe
lîngă ciudățenia imaginii,
dis- se pare că nu
indică mațele atîrnînde, ci lipsa
lor. Sensul de „zdrențăros”, care
apare în dicționare, pare a se datora influenței
acestei etimologii. – Der.
desmăț, s.n. (libertinaj, desfrîu); postverbal;
desmățat, s.m. (libertin, golan).