diván (-nuri),
s.n. –
1. Canapea,
pat turcesc. –
2. Consiliu,
sfat. Mr.
divane. Tc.
divan (Roesler 591; Șeineanu, II, 158; Lokotsch 526), din arab.
diwān › sp.
aduana (Egiulaz 61); cf. ngr. διβάνι, ντβάνι, bg., sb.
divan, fr.
divan, sp.
diván. În Principate, la începutul
sec. XIX,
divanul cuprindea: a)
Divanul judecătoresc, tribunal civil și contencios; b)
Al doilea Departament, pentru
cauze mai
puțin însemnate; c)
Departamentul Trebilor străine,
Afacerile Externe; d)
Departamentul Afacerilor criminale, tribunal criminal. Der.
divăni, vb. (Trans.,
Banat, a vorbi, a
sta la taifas; a se sfătui), din sb.
divaniti;
divanist, adj. (care aparține
divanului);
divanit, adj. (
propriu tribunalului). Comp.
divan-ceauș, s.m. (
ștafeta divanului);
divan-chiatip, s.m. (copistul
divanului);
divan-efendi, s.m. (secretarul
divanului);
divan-sarai, s.n. (
palatul divanului), din tc.