dódă (dóde),
s.f. –
1. (
Banat, Olt.) Formulă de adresare pentru
sora cea mare. –
2. (Trans., în limbajul infantil)
Mînă. –
3. (Mold.)
Nume dat de
copii femeilor cu
părul lins. Creație expresivă de origine infantilă, ca și
cocă. După Candrea, sensul 3
ar trebui
pus în legătură cu sb.
dodola „
persoană travestită care ia
parte la diverse rituri populare, pentru a
chema ploaia” (›
Banat dodolă); și după Scriban, sensul 1 este o var. de la
dadă. – Der.
dodi, vb. (Trans., a nimeri
fără voie);
dodii, s.f. pl. (în expresia
în dodii, la întîmplare);
dodot, s.n. (prostie, aiureală), cf.
dondăni;
dodoleț (var.
dodoneț, dodoloț), adj. (
rotund;
neted).