duplecá (-c, -át),
vb. –
1. A încovoia, a îndoi. –
2. (
Banat) A răsfrînge, a
sufleca. –
3. A
supune. –
4. A ceda, a se
supune, a
admite. – Var.
îndupleca. Mr.
nduplic, nduplicari. Lat.
duplicāre (Pușcariu 834; Candrea-Dens., 523; REW 2801; din lat. *
induplicāre, după Densusianu,
GS, V, 19), cf. ticin.
dubigá, sp.
doblegar. Var. este
mult mai curentă decît
forma primitivă, înv. – Der.
neînduplecat, adj. (intransigent, tenace);
înduplecător, adj. (care încovoiază);
înduplecătură, s.f. (încovoiere).