ESENȚĂ,
esențe, s.f. Lichid volatil, cu aromă puternică, numit și ulei eteric, extras din plante aromatice sau
mirodenii (petale, flori, frunze,
fructe, scoarță, rădăcină) sau produs sintetic (aromă de cocos, de rom, de anason, de
vanilie) care păstrează integral proprietățile acestora (aromă, gust, principii active); se utilizează în scopuri medicinale, în parfumerie sau ca aromate în cofetărie și patiserie, sub formă de soluție alcoolică (esență de
vanilie, de
migdale) sau ca ulei aromatizat (ulei de lămâie, de mentă, de trandafir); se obțin
esențe și prin reducerea unei fierturi (esență de ciuperci), prin infuzare (apă de trandafiri, de flori de portocal) sau prin
macerare de materii vegetale (trufe, usturoi, ceapă, frunze) în oțet sau în vin, utilizate pentru asezonarea preparatelor culinare.